Rutina de ingrijire a tenului – secretele coreene, la indemana ta!
Intr-o lume in care expunerea la factori externi, precum poluarea, razele solare si stresul pot afecta in mod negativ calitatea pielii noastre, adoptarea unei rutine adecvate de ingrijire devine esentiala. Aceasta nu se refera doar la alegerea produselor potrivite, ci si la intelegerea nevoilor unice ale pielii fiecaruia.
Rutinele de ingrijire coreene sunt renumite pentru meticulozitate, pentru produsele inovatoare si pentru faptul ca ne ajuta la obtinerea unui ten sanatos si stralucitor. Insa tot acestea ne fac sa intelegem ca frumusetea nu se opreste doar la suprafata pielii, ci este despre abordarea holistica a ingrijirii.
De ce sa alegem produse cosmetice coreene?
Industria de beauty din Coreea de Sud este renumita pentru inovatia sa continua. Companiile de cosmetice investesc in cercetare si dezvoltare, oferindu-ne mereu produse noi si imbunatatite.
Produsele coreene de ingrijire a pielii sunt adesea formulate cu ingrediente naturale, care au numeroase beneficii pentru piele, precum acidul hialuronic, colagenul marin, extractul de melc, aloe vera, ceramide sau extractul de arbore de ceai.
Totodata, aceste produse au, in general, formule complexe, ceea ce le confera o eficienta sporita fara a fi agresive chiar si pentru cele mai sensibile tipuri de ten.
Pasii pentru rutina de ingrijire a tenului cu produse coreene
Abordarea coreeana privind ingrijirea pielii se distinge prin rutine meticulos alcatuite, cuprinzand etape multiple care raspund fiecarei nevoi a pielii. Prin aceasta dedicare si atentie la detalii se reuseste transformarea pielii, oferindu-i un aspect sanatos si o stralucire inegalabila.
In functie de preferinte, sau de cum ii grupam, rutinele coreene tipice pot avea intre 7 si 10 pasi diferiti.
Pasul 1 - double cleansing, etapa cunoscuta si sub numele de curatare in 2 pasi. Prima etapa este demachierea, pentru care vei folosi un produs pe baza de ulei sau balsam, pe care il aplici pe tenul uscat, masezi bine, apoi il emulsionezi cu apa si il clatesti. O alta varianta, daca preferi, este apa micelara aplicata cu dischete demachiante prin miscari blande. Apoi urmeaza spalarea tenului cu un gel/ spuma de curatare ce va indeparta toate impuritatile ramase.
Pasul 2 - exfolierea tenului. Daca alegi exfolierea fizica, cu un produs de tip scrub, este necesar sa il aplici de 1 - 2 ori pe saptamana in functie de tipul de ten. O alta varianta o reprezinta exfolierea chimica, care presupune imbibarea dischetelor in acizi exfolianti cu care vei tapota bland tenul.
Pasul 3 - aplicarea unui toner, care pregateste pielea pentru aplicarea urmatoarelor produse. Tonerele pot avea proprietati hidratante, antiinflamatorii, antioxidante sau chiar exfoliante.
Pasul 4 - esenta pentru ten, un produs tipic coreean. Esentele reprezinta un hibrid intre toner si ser, si, de multe ori, au rol hidratant si calmant. Se pot aplica prin pulverizare sau direct prin tapotare cu degetele.
Pasul 5 – ser (de fata si contur de ochi), care are de obicei rol de tratament, in functie de nevoile tenului.
Pasul 6 - masca de tip servetel. Acest pas este optional. Masca se lasa sa actioneze 5-10 minute. Dupa acest rasfat, vei masa surplusul de ser pana se absoarbe complet.
Pasul 7 - crema dedicata zonei ochilor. Intrucat aceasta este o zona mai sensibila unde apar de obicei primele semne de imbatranire, necesita o ingrijire speciala.
Pasul 8 - o crema hidratanta, bogata in ingrediente ce fortifica bariera cutanata, cum ar fi ceramidele, peptidele sau colagenul. Acest produs se aplica pe intreaga fata.
Pasul 9 - produs cu protectie solara. In rutina de ingrijire a tenului, dimineata, ultimul pas va fi intotdeauna un produs cu SPF, care nu trebuie sa lipseasca din procesul de skin care.
Aceasta este, bineinteles, o varianta extinsa a unei rutine de ingrijire a pielii clasice coreene, si fiecare dintre noi, in functie de tipul de ten si de necesitati, poate opta pentru o rutina mai simpla.
Pasii esentiali, totusi, indiferent cat de putin timp si rabdare avem la dispozitie, raman curatarea, hidratarea si protectia solara. Iar de aici putem construi ceva mai complex pe masura ce ne cunoastem tenul si ne obisnuim sa ii acordam mai multa atentie. Ai la dispozitie AICI toate produsele de care ai nevoie pentru a-ti ingriji pielea ca la carte.
Daca reusesti sa alcatuiesti o rutina de skin care este adaptata nevoii pielii tale si ramai consecventa in aplicarea ei, te asiguri ca tenul tau ramane radiant si tanar pentru mult timp. Investitia in sanatatea pielii este unul dintre cele mai valoroase daruri pe care ti le poti oferi, asa ca nu sta pe ganduri si incepe sa iti rasfeti tenul cu produsele potrivite!
Dr. Adelina Dianu,
Medic specialist dermatolog